• office@smartree.com
  • 021 301 90 90
 

Modificarile privind acordarea concediului si indemnizatiei de crestere copil, in vigoare

20 Sept. 2023

Incepand cu data de 19 septembrie, o serie de modificari care reglementeaza concediul si indemnizatia de crestere copil au intrat in vigoare. Printre acestea se numara suplimentarea cu 50% a indemnizatiei de crestere copil in cazul copiilor nascuti din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleti, precum si in cazul mamelor care nasc pe durata concediului de crestere copil. De asemenea, a fost majorat nivelul de venituri supuse impozitului pe care il poate realiza parintele aflat in concediul de crestere copil, pe durata unui an calendaristic, la 8 indemnizatii minime, pana acum limita fiind de 5 indemnizatii.

Modificarile se regasesc in OUG 164/2022, care a intrat in vigoare ca urmare a modificarii normelor de aplicare ale OUG/2010, printr-o hotarare care a fost publicata pe 19 septembrie in Monitorul Oficial - HG nr. 865/2023.

Iata lista completa cu modificarile care se aplica incepand cu data de 19 septembrie:

 

1. Extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru cresterea copilului in cazul parintelui care nu a solicitat initial acest drept („luna tatalui”), de la cel putin 1 luna la cel putin 2 luni din perioada totala a concediului, daca ambii parinti indeplinesc conditiile legale;

 

2. Prevederea expresa a posibilitatii de acordare a concediului de crestere copil (si a indemnizatiei aferente) sau, dupa caz, a stimulentului de insertie, ori de cate ori persoana indreptatita solicita, daca indeplineste conditiile legale la acel moment;

 

3. Majorarea nivelului de venituri supuse impozitului pe care il poate realiza parintele aflat in concediu de crestere copil intr-un an calendaristic la 8 indemnizatii minime, conform legii (anterior limita fiind de 5 indemnizatii minime);

 

4. Luarea in calcul a perioadei concediului de acomodare si a indemnizatiei corespunzatoare acestuia drept perioada asimilata pentru stabilirea indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru obtinerea concediului de crestere copil si a indemnizatiei aferente;

 

5. Clarificarea unor situatii de recalculare a indemnizatiei de crestere copil, pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani sau, dupa caz, 3 ani in cazul copilului cu handicap, in situații de rectificare/recalculare de venituri, constatate prin hotarare judecatoreasca sau alt act specific;

 

6. Prevederea unei perioade de 10 zile inainte de finalizarea concediului de maternitate sau, dupa caz, inainte de data estimata pentru intrarea in concediul de crestere copil, in care salariatul trebuie sa anunte angajatorul despre intentia de a-si exercita acest drept, precum si despre perioada de concediu preconizata (salariatul inaintand o cerere in scris sau pe suport electronic in acest sens);

 

7. Obligatia de a mentine, pana la sfarsitul concediului de crestere a copilului, a conditiilor de incadrare si a drepturilor salariale avute la inceputul concediului sau dobandite pe parcurs;

 

8. Dreptul salariatului de a beneficia, la intoarcerea din concediul de crestere copil, de conditii de munca ce nu sunt mai putin favorabile, precum si de orice imbunatatiri la care ar fi avut dreptul intre timp;

 

9. Adresarea situatiilor in care parintele realizeaza venituri atat din tara, cat si din strainatate, cu privire la luarea in calcul a acestor sume pentru stabilirea dreptului la concediul si indemnizatia de crestere copil;

 

10. Suplimentarea cu 50% a indemnizatiei de crestere copil in cazul copiilor nascuti din sarcini gemelare, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil, precum si in cazul sarcinilor suprapuse (i.e., mame care nasc pe durata concediului de crestere copil) si stabilirea unui cuantum minim al acestor suplimentari;

 

11. Suspendarea sau incetarea platii indemnizatiei de crestere copil in cazul in care certificatul de incadrare in grad de handicap expira in perioada concediului de crestere a copilului.

 

Ordonanta de urgenta nr. 164/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1173 din 07 decembrie 2022, transpune Directiva (UE) 2019/1.158 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viata profesionala si cea privata a parintilor si ingrijitorilor (Directiva „WorkLife Balance”).

 

 

Citeste mai multe din categoria Legislatia muncii

 

Ultimele noutati

 

 

 

 

 

 

Abonati-va la newsletter-ul Smartree pentru a fi la curent cu toate noutatile din domeniul HR

Sunt de acord cu prelucrarea adresei de e-mail doar pentru asigurarea serviciului de Newsletter, conform cu Politica de Confidentialitate.