• office@smartree.com
  • 021 301 90 90

Suma maxima acordata pentru voucherele de vacanta

Home > Articole utile

11 Aug. 2015

Voucherele de vacantaNormele metodologice cu privire la voucherele de vacanta, publicate in Monitorul Oficial, stabilesc valoarea maxima a voucherelor oferite atat pentru salariatii in mediul privat, cat si in sectorul bugetar. Hotararea de Guvern 614/2015 privind modificarea si completarea Hotararii de Guvern nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanta a fost publicata in Monitorul Oficial, in 6 august 2015.

Actul normativ stabileste limita in care vor putea fi folosite voucherele de vacanta doar in turismul romanesc la maximum sase salarii minim brute. Bonuri de valoare, emise de unitatile autorizare de Ministerul Finantelor Publice, voucherele de vacanta pot fi acordate doar persoanelor angajate cu contract individual de munca.

Angajatorii pot oferi salariatilor vouchere (bonuri de valoare) pentru ca acestia sa le foloseasca doar in structurile turistice de pe teritoriul Romaniei. Aceste vouchere pot fi:

  • pe suport hartie;
  • electronic.

Angajatorii, alaturi de organizatiile sindicale sau reprezentantii beneficiarilor, stabilesc reguli de acordare:

  • numarul beneficiarilor din unitate care pot primi vouchere de vacanta si nivelul sumelor care se acorda beneficiarilor sub forma voucherelor de vacanta, tinand seama de posibilitatile financiare proprii ale angajatorilor;
  • categoriile de beneficiari care primesc vouchere de vacanta;
  • forma suportului pe care sunt emise voucherele de vacanta, respectiv suport electronic si/sau hartie.

In cazul angajatilor din mediul privat, sumele destinate pentru acoperirea nominala a voucherelor de vacanta vor fi cuprinse in bugetele de venituri si cheltuieli aprobate, in pozitia distincta de cheltuieli, denumita "Vouchere de vacanta".

Voucherele de vacanta: continut, limita valorica si valabilitate

Potrivit actului normativ, comenzile de achizitie de vouchere sunt transmise unitatilor emitente si contin informatiile:

  • numele si prenumele beneficiarilor;
  • codul numeric personal;
  • numarul de vouchere de vacanta per beneficiar, in cazul celor pe suport hartie;
  • valoarea nominala a voucherului de vacanta, in cazul celor pe suport hartie si valoarea nominala totala in cazul celor electronice, acordate fiecarui beneficiar.

Limita maxima de sase salarii de baza minime brute pe tara este stabilita de OUG nr. 8/2009, actualizata. La un nivel al salariului minim de 1.050 lei brut din iulie 2015, limita maxima pentru voucherele de vacanta este de 6.300 lei.

Voucherul de vacanta pe suport hartie, respectiv cel pe suport electronic este valabil un an de la data emiterii, fara a se intelege ca aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, potrivit articolului 7, alineatul (2) din HG 614/2015.

In cazul in care salariatul nu foloseste voucherele de vacanta emise pe suport hartie in termenul de un an stabilit de lege, acesta are obligatia sa le inapoieze angajatorului. In cazul celor pe suport electronic, unitatea care a emis voucherele va restitui valorile nominale catre angajator.

Voucherele de vacanta sunt suportate integral de angajator, iar sumele aferente acestora sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Regulile de acordare a voucherelor de vacanta vor fi incluse in regulamentul intern sau in contractul colectiv de munca si vor fi aduse la cunostinta salariatilor. In acelasi timp, angajatorul este obligat, potrivit articolului 10 din Norme, sa organizeze o evidenta proprie a voucherelor, potrivit modelelor din anexe, in functie de tipul de suport (hartie sau electronic).

Te-ar mai putea interesa si:

Tichetele de vacanta devin vouchere

Infografic: 7 lucruri de stiut despre concediul medical

Eficientizeaza timpul de comunicare cu 40% prin SmartNews

Ultimele noutati

 

 

 

 

 

 

Abonati-va la newsletter-ul Smartree pentru a fi la curent cu toate noutatile din domeniul HR